Calatoria spre nicaieri...

M-am saturat,nu am mai rezistat inca o zi inchisa in casa asa ca mi-am luat carnetelul,un creion si aparatul foto si m-am hotarat sa privesc Constanta dintr-un alt unghi.
Prima oprire:pe o banca in fata restaurantului Zorile privind marea neclara din cauza cetii.Niciodata nu am observat cat de bine se completeaza un colt de verdeata, cu u copac si cu o mare ,pentru a ne darui poate cel mai frumos peisaj pe care l-am vazut vreodata,exceptand gunoaiele desigur,amprenta omului nepasator,pe care eu l-as numi criminal,deoarece omoara o lume frumoasa de care noi am fi putut fi foarte multumiti.O sa va arat si o poza ca sa itelegeti mai bine mesajul pe care am incercat sa vi-l transmit.
A doua oprire:parcul de langa Primaria Constantei.Initial trebuia sa ma duc in orasul vechi(zona Catedralei),dar prea multi tigani,nu ma risc.Acum trebuie sa stau pe banca,dar un caine extrem de dragut nu ma lasa,pt ca sare pe mine(probabil are chef de joaca).
Initial,am iesit pentru a face poze,dar de cand am intrat in lumea blog-ului nu ma mai pot dezlipi de foaie si creion.Simt ca m-am schimbat,parca acum observ,ma bucur,imi traiesc viata dupa motto-ul :"Traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima".Mi-am inapoiat increderea,pe care o pierdusem de mult.Fiecare om are un dar,pe care trebuie sa il descoperim ,ca sa nu ne traim viata din umbra.Trebuie sa avem curajul sa riscam,pentru lucrurile importante,de pilda : meseria pe care vrem sa o practicam etcetera.Bineinteles ca sunt 50% sanse sa esuam,dar de ec sa gandim asa cand putem sa ne intrebam: Am 50% sanse sa reusesc?Putem sa gandim optimist,fara a ne asuma vine pt orice tampenie.