Tu...

Ma simt pierduta, uitata intr-o lume in care nimic nu are sens. Da, asa ma simt cand nu esti langa mine,cand nu ma iei in brate, dar cand privirea noastra se intalneste, atunci se produce o scanteie si toata lumea dispare in afara de noi doi. O vezi si tu? Chiar asa simti sau doar iti bati joc de mine? De ce mereu ma faci sa ma simt de parca nu am niciun rost cand nu sunt cu tine? Cum de ai aceasta putere? De ce atatea intrebari fara raspuns? Prima privire, prima atingere, primul sarut...se uita repede sau o sa imi amintes toata viata de ele? Sunt confuza, speriata ...De ce ma simt asa cand nu esti langa mine? Nu vreau sa depind de tine, chiar daca tin foarte mult la tine...Undeva adanc in suflet e o stare care ma face sa fiu cu picioarele pe pamant, desi capul meu este in nori si viseeaazaa. Care este acea stare sufleteasca? Prietenia...prietenia fata de multe lume, pe care nu ii pot uita, doar pentru ca te-am intalnit pe tine, desi as putea foarte usor sa uit, dar vointa nu ma lasa, din fericire. Ma inspiri, desi nu am nicio garantie ca dragostea este usoara si o sa dureze. Ma uit la tine si ... si toate sentimentele negative: frica, durerea etc, dispar. Cand sunt cu tine ma simt in siguranta. Scriind aceasta postare mi-am amintit...Mai tii minte cand alergam pe plaja si eu, cum sunt neindemanatica, m-am impiedicat, iar tu m-ai prins, razand si efectiv rasul tau are o influenta enorma asupra mea...in secunda urmatoare radeam si eu sau cand era sfarsit de toamna,dar noi ca niste nebuni am intrat in mare, nici nu simteam cat de rece e apa pentru ca tu erai acolo si parca o incalzeai entru mine...sunt atatea lucruri pe care le-am invatat de la tine...M-ai invatat sa iubesc si sa ma las iubita, m-ai invatat sa iert, sa visez, sa ma distrez si sa fac tot ce imi trece prin cap, fara sa ma gandesc daca e bine...Asadar iti multumesc pentru ca datorita tie sunt cine sunt si sper ca o sa durezer o vesnicie. Te iubesc!
Tin totusi sa fac un anunt : ACEST BLOG ESTE ALCATUIT DIN POVESTI IMGINARE PE CARE EU LE CREEZ SI LE IMPARTASESC CU VOI! VA ROG SA VA AMINTITI CA ACESTE LUCRURI NU S-AU INTAMPLAT NICIODATA SAU CEL PUTIN NU PANA ACUM! MULTUMESC!

Egoistii, mincinosii si dobitocii...

Ce usor pot unii sa iti zica ca nu le pasa de tine si apoi sa iti intoarca spatele... Ce simplu e sa iti vezi de treaba ta si sa ii lasi pe dobitoci sa faca ce vor desi e total gresit.... Ce frumos li se pare unora sa se gandeasca la propria persoana, mai simplu, sa isi vada propriul interes. Sunt sigura ca 50 % dintre cititorii acestui blog o sa imi spuna sau macar o sa gandeasca ca asa e cel mai bine sa fii....Sa ti se para ca lumea e formata numai din tine si atat. Acesti oamneni sunt pur si simplu EGOISTI ! Nu inteleg, chiar ca de data asta nu inteleg... Care e partea frumoasa din viata atunci? Nu e frumos sa zici: '' Am ajutat pe cineva'' sau ''Am suportat pe cineva sa imi povesteasca necazul lui chiar daca nu aveam niciun chef''. Cum ar fi sa ai tu, chiar tu egoistule, o problema si eu sa iti zic : '' Dute tare, ca nu am timp sa iti ascult tie problemele si atat mai putin sa te si ajut''.... Ti-ar convine? Eu cred ca nu...Hai totusi sa ne abtinem si sa fim putin mai toleranti. Mai este o problema... Cum poti sa minti in fata fara sa ai niciun regret, mai ales cand spui ca este cel mai bun prieten al tau. Nu ar fii mai bine sa ne ajutam reciproc si sa lsasam toate rautatiile astea de 2 bani?:d

Intrebari fara raspuns si vise pierdute in tinutul uitarii...

Stiu stiu ca trebuia sa urmeze o continuare, dar pur si simplu am simtit nevoia sa scriu despre altceva. De ce mereu exista incertitudini, certuri etc.?Poate suna deplasat ...dar de multe ori ma intreb: "De ce? De ce a trebuit sa muste din mar?" poate acum eram perfecti..nu existau boli, nu exista moarte si nimeni nu avea niciun defect. Acum ca sa intelegeti mai bine ce vreau sa zic, o sa le explic pe fiecare in parte. Incertitudine-lipsa de certitudine; nesiguranta, indoiala, ezitare. Eu cel putin mereu am incertitudini si credeti-ma as putea foarte usor sa traiesc fara ele. De exemplu acum...La ce liceu? Ce profil? Daca o sa dezamagesc? Asa e mai bine? Voi reusi sau voi da gres? Intrebarile acestea mereu imi rasuna in minte si gandindu-ma la raspunsurile care nu sunt suficient de clare, increderea mea se evapora parca intr-un nor mare si intunecat. Alta problema rezultata din Pacatul Stramosesc este moartea. Da, chiar ea. Desi daca esti bun si iti indeplinesti rolul tau pe pamant, mai mult ca sigur o sa ajungi intr-un loc mai frumos ca asta. Dar totusi ideea in sine este cruda. De ce? Pentru ca te ia de langa cei dragi, pentru ca nu poti sa spui niciun cuvant persoanelor dragi tie, pentru ca nu stii cum e, de fapt...te arunci in necunoscut. Si mai e si intrebarea pe care ne-o punem toti: "O sa ma doara?" sau "Cum o sa mor?". Cearta,care mereu te face sa suferi ori in tacere ori cu voce tare...Si mai oribil decat cearta in sine este perioada in care realizezi ca toate astea au fost in zadar si din cauza unei prostii niciodata nu o sa mai fie la fel... Voi ati vrut vreodata sa schimbati lumea? Probabil ca da, dar cand te gandesti ca oricat ai incerca nu poti schimba indeajuns de mult ca sa poti fii fericit. Si mai sunt multe alte intrebari care incetul cu incetul se indreapta spre tinutul uitarii...

Marti,15 martie 2020

Pot spune ca a fost distractiv, desi a fost multa munca. A venit si Andrei, am mai recuperat din timpul pierdut, iar fiica lor este adorabila. Deabia stie sa vorbeasca, dar este foarte deschisa si comunicativa.S-a nascut pe 12 iulie 2017, iar Vlad se va naste in jur de 14 octombrie 2020. Dupa ce am terminat sedinta foto de care trebuie sa recunosc ca sunt foarte multumita, i-am invitat in biroul meu pentru cateva intrebari. Am ramas impresionata, la fiecare raspuns pe care mi-l dadeau, deoarece contribuiau toti. Chiar daca pareau cuplul perfect asa ceva nu exista, dar sa stiti ca erau pe aproape. De exemplu, Alexandra intotdeauna vorbea peste Andrei, el neputand sa termine nicio propozitie, iar el era putin cam lenes, dar se pare ca nu ii deranjeau aceste defecte atat de mult incat sa se certe pe tema asta. Am aflat ca nu erau impreuna din liceu, ci s-au reintalnit in anul III de facultate, intalnindu-se de mai multe ori pentru a-si povesti de una si de alta. Dupa mai multe iesiri ca intre "prieteni", Andrei si-a facut curaj sa treaca la pasul urmator. Foarte bine a facut, pentru ca acum sunt o familie mare si fericita.

Peste 3 zile...dupa o cafea

Ma bucur c am vorbit, ba chiar mi-a aratat cateva poze cu fiica ei de 2 ani. Trebuie sa recunosc ca avea ochii ei, dar in rest semana numai cu Andrei, sotul ei si vechiul meu prieten tot din liceu. Deabia astept sa o cunosc. Din cate am inteles o cheama Maria, cred ca i se potriveste unei blonde cu ochii albastrii. La inceput nu am stiu ca este acel Andrei, clovnul clasei care mereu ne facea sa radem cu gura pana la urechi, dar cand mi-a aratat o poza cu toti 3 l-am recunoscut imediat. Desi au personalitati diferite, se completeaza si sunt foarte curioasa cum se comporta fiica lor. Dupa o conversatie neinteresanta, in care am vorbit in mare parte despre mine, imi dezvaluie ca asteapta al doilea copil, de data aceasta un copil. Ma gandeam ca aveam aceeasi varsta,dar eu ma concentrasem pe cariera, iar ea pe familie. O admir pentru acest lucru, mai ales ca reusise si in cariera. Eu fiind redactor mi-a venit ideea de a publica un articol despre Alexandra si va suna cam asa:"Intre cele 2 iubiri: familia si cariera". I-am prezentat ideea si spre bucuria mea am primit un raspuns afirmativ. Ne-am multumit reciproc, i-am spus data si ora la care trebuie sa fie la sedinta foto si ne-am despartit.