Mereu esti langa mine, dar nu te pot vedea,nu te pot atinge...in schimb te simt, te cunosc perca de o viata, desi nu am vorbit niciodata...stiu ce iti place, ce nu iti place..esti ca o stafie care ma urmareste peste tot, care ma cunoaste poate mai bine decat ma cunosc eu pe mine.Cateodata te visez...si arati cam asa:un baiat de varsta mea sau poate un pic mai mare, parul balai cu ochii de un albastru ca marea se potrivesc minunat, iar inaltimea te face absolut perfect...Nu ma gandesc la tine in felul ala, dar sunt sigura ca ai fi un amic extraordinar, data fiind personalitatea ta. Sunt sigura ca m-ai asculta si m-ai intelege...Stiu, stiu ca sunt grea de cap si incapatanata, dar tu mereu ai rade si nu te-ai supara...De ce nu te arati? De ce nu existi? Cand imi pun intrebarile astea mereu o voce din capul meu imi spune sa am rabdare, ca poate intr-o zi o sa ne intalnim...De ce imi spui asta? Stii foarte bine ca nu am niciodata rabdare si da, sunt egoista...te vreau numai pentru mine.Ma gandesc cum as reactioana daca te-as vedea : te-as saluta sau poate te-as imbratisa ...Dar de unde sa stiu sigur ca esti TU...dupa infatisare?Nu, cred ca pur si simplu o sa stiu..tu o sa imi dai un semn. Imi stii toate secretele,dar ciudat este ca nu ma simt intimidata de tine, ci din contra asta ma face sa ma simt inteleasa. Cateodata nu esti langa mine si atunci ma supar...dar tu ce faci? nu imi canti in struna, ci razi...iar rasul tau este ca un medicament ...il ei si durerea dispare. Multumesc ca m-ai salvat din intuneric...multumesc ca esti alaturi de mine...multumesc ca mi-ai dat inspiratia necesara pentru a scrie acest post...multumesc ca esti tu si multumesc ca ma sustii, netinand cont de prejudecatiile altora. M-ai invatat sa fiu mai buna...m-ai invatat sa nu pun eticheta oamenilor inainte sa-i cunosc ...m-ai invatat sa muncesc pentru dorintele si nevoile mele...m-ai invatat sa iubesc, sa ma bucur de fiecare clipa pe care o traiesc si lista continua la nesfarsit. Ma simt ca in filmul: "P.S. I love you",di ferenta e ca eu nu primesc scrisori, ci imi vorbesti prin imaginatia mea...nu vreau sa cred ca ai murit...vreau sa te intalnesc, sa vorbim fata in fata ca oamenii normali. Desi esti cam de varsta mea,esti mult mai complex, mai inteligent, mai dragut si mai bun decat mine.Cateodata cred ca esti Dumnezeu, dar nu cred ca El are timp de mine, cand multi oamnei nu au ce manca si seceta cuprinde mari regiuni din lume...
I need to place my heart in the palm of your hand,because what you want might make you cry and I feel save when I am with you...
ai scris foarte frumos. ti-ai ales exact cum trebuia cuvintele si parca chiar imi imaginam. :)
RăspundețiȘtergeredeci asta e un post genial. cu toate ca primele 3 randuri ma facusera sa ma astept la cu totul altceva [stiu, e de vina imaginatia mea..], am vazut apoi ca mi-ai inselat asteptarile si imi place f mult ce am citit. Scrie cat mai mult, pentru ca te pricepi la asta si asa exersezi ;))
RăspundețiȘtergereti-am zis, o idee ar fi sa incepi asa o povestire pe care sa o continui in cateva [cat mai multe, din pct meu de vedere] posturi, asa cum ai facut si cu povestea adinei. mie mi-ar placea f mult sa citesc asa despre vietile sau un anumit aspect din vietile unor personaje - gen ar fi mai placut chiar decat o carte :)) - mai ales ca imi palce mult cum scrii >:D<
dar era doar o sugestie [poate si o rugaminte in acelasi timp;;)] daca nu ai chef sau nu vrei, nu ma supar eu pe tine, doar stii;))
btw, nu te-am mai vazut de mult :( cum a fost la ski? :>
>:D<
am incercat dar imi vin mai mukte idei...o sa incerc
RăspundețiȘtergere